Ataşarea parentală

„Ataşarea parentală” uneori, poate avea ca rezultat, o tulburare destul de gravă. Nu reuşesc să se conecteze, din punct de vedere afectiv, cu alte persoane, copiii care suferă de tulburări de ataşament, nu pot să îşi gestioneze propriile emoţii, nu au încredere în propria persoană, le este frică să se apropie emoţional de o altă persoană şi sânt, uneori, mânioşi fără nici un motiv şi au nevoie să se afle, întotdeauna, în control. Un copil cu o astfel de tulburare se simte nesigur şi singur îşi dezvoltă o personalitate timidă.

Vreau să spun că într-adevăr, nu toţi copiii care sânt crescuţi în ambientul de „ataşament parental” dezvoltă tulburări asociate lui, dar cei care o fac ajung sa aibă probleme mari în viaţă. Ataşarea parentală se bazeaza atât pe interacţiunea dintre părinţi şi copii, cât şi între cei doi adulţi. Este necesar ca copilul să nu creadă că are vreo vină cu privire la ceea ce se întâmplă în jurul lui pentru ca să evităm închiderea lui în sine şi dezvolta anumite probleme legate de personalitate. Dacă cei mici se simt, pe o perioadă relativ lungă, abandonaţi, izolaţi, fără a putea face ceva şi nu le mai este oferită afecţiune (indiferent de motiv) ei vor învăţa că nu pot să depindă de alte persoane, iar lumea reprezintă un loc înfricoşător şi, mai ales, periculos. Recomandări: gasim mijlocul de aur.

Autor: Pedagog-psiholog Gorceac Tatiana

Leave a comment

  • Posturi recente

  • Arhiva

  • Twitter noutati